Sesiunea de toamnă a Parlamentului va începe pe data de 3 septembrie 2018, potrivit unei dispoziții semnate de Președintele Parlamentului Andrian Candu.
La începutul lunii septembrie, deputații își vor relua activitatea în organele de lucru ale Parlamentului. De asemenea, convocarea Parlamentului în ședință plenară se va efectua la propunerea Biroului permanent al Parlamentului, după pregătirea proiectului ordinii de zi.
Concediul este acordat deputaților, de regulă, în timpul vacanţei de Crăciun şi a vacanţei de vară, în temeiul prevederilor din Legea despre statutul deputatului în Parlament și Regulamentul Parlamentului.
Regulamentul Parlamentului prevede că sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
Sesiunea de primăvară s-a încheiat pe data de 27 iulie 2018.