Circa 20 de producători agricoli, membri ai organizaţiilor obşteşti, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale s-au întrunit la Incubatorul de Afaceri din Nisporeni, unde au participat la un atelier regional de dezvoltare rurală. În cadrul evenimentului, participanţii au discutat despre situaţia din sectorul agricol, dar şi cea din satele raionului şi cum ar putea ei să o îmbunătăţească, pentru a atinge cât mai multe performanţe. De asemenea, aceştia s-au arătat deschişi pentru a fi constituită o platformă de dezvoltare rurală regională la Nisporeni.
PETRU IONEL, DIRECTOR EXECUTIV AL “NISAGROINFORM”: “Fiecare doreşte să-şi dezvolte afacerea, dar este nevoie de bani, este nevoie de granturi, este nevoie de investiţii, care, cu părere de rău, Guvernul nu le are în prezent, dar este posibilitate de a atrage investiţii străine.Deci noi mergem cu un pas înainte acestor cerinţe, deoarece s-a schimbat modalitatea atragerii investiţiilor, adică multe investiţii vor veni doar prin asociaţii, prin ONG-uri. Aceasta tot va fi un ONG, care va avea organele de conducere şi care va lucra în beneficiul producătorilor agricoli.”
VITALIE LAZĂRI, DIRECTORUL INCUBATORULUI DE AFACERI NISPORENI:“Eu cred că acest eveniment este binevenit şi cu siguranţă şi cei care sunteţi aici, văd că vă este interesant. La moment, Uniunea Europeană alocă diferite granturi şi nu le va acorda Guvernului, ci le va acorda nemijlocit prin intermediul acestor platforme.”
Aceată platformă va constitui o punte de legătură între sectorul privat, societatea civilă şi fermieri. Astfel, prin intermediul acestei structuri, toţi cei implicaţi vor avea posibilitea să îmbunătăţească politicilecare ţin de dezvoltarea rurală.
PETRU IONEL, DIRECTOR EXECUTIV AL “NISAGROINFORM”:
“Astăzi am identificat doritorii de a deveni membri ai acestei platforme regionale de dezvoltare rurală din Nisporeni, ei au depus semnături şi urmează să constituim organele de conducere. La următorul atelier, în baza cererilor depuse, care le vom avea, vom constitui platforma de dezvoltare regională pentru Nisporeni.”
Prin intermdiul acestei platforme, producătorii agricoli vor putea să facă schimb de experienţă cu fermierii din alte raioane, care au beneficiat deja de anumite proiecte datorită acestei structuri. De asemenea, ei vor avea posibilitatea să se integreze în reţelele europene, de unde să preia practici innovative şi să le implementeze în localităţile rurale.
AURELIA BONDARI, PREŞEDINTELE REŢELEI NAŢIONALE DE DEZVOLTARE RURALĂ:“Membrii platformei trebuie să promoveze, mai întâi la nivel regional şi mai apoi la nivel naţional, care sunt acele priorităţi pentru această regiune, pentru Nisporeni.În contextul respectiv, vor fi atrase programe, proiecte pentru a dezvolta atât infrastructura, serviciile sociale, agricultura, toate aspectele ce ţin de dezvoltarea rurală ca să fie mai funcţionale, ca să meargă într-un pas mai dinamic de dezvoltare. Şi aceasta trebuie de făcut cu implicare.”
Aurelia Bodnari susţine că raionul Nisporeni are un potenţial agricol şi turistic, care trebuie valorificat.
AURELIA BONDARI, PREŞEDINTELE REŢELEI NAŢIONALE DE DEZVOLTARE RURALĂ: “Toate posibilităţile şi resursele care sunt în această regiune trebuie valorificate într-o măsură mai deplină. De aceea această platformă poate contribui cu propuneri, cu activităţi, cu recomandări, atât la nivel de politici, cât şi activităţi concrete, strategice, poate contribui la o situaţie mai bună atât a raionului, cât şi satele din raionul Nisporeni.”
În prezent, din Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală fac parte opt platforme în ţară.
La 29 noiembrie, la Chişinău va avea loc Adunarea Generală a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală, la care vor participa şi reprezentanţi ai sectorului privat, ai societăţii civile şi ai administraţiei publice locale din raionul Nisporeni.