ALBASAT
Societate

CP: Jurnaliștii pot folosi în articole surse anonime, cu verificarea informației din alte surse și oferirea dreptului la replică

Jurnaliștii pot folosi în articolele lor surse anonime, însă informația colectată de la acestea trebuie verificată din alte surse – este constatarea Consiliului de Presă din Republica Moldova după examinarea unei sesizări a Consiliul Superior al Magistraturii în cazul unui articol al portalului Deschide.md care o vizează pe o judecătoare a Curții Supreme de Justiție, transmite IPN.

Deschide.md a publicat un articol bazat pe surse a căror identitate a fost protejată, în care se afirma că omul de afaceri Veaceslav Platon ar fi mituit judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție și Curtea de Apel care i-au examinat dosarul. Informațiile negative colectate de la respectivele surse anonime au fost publicate, fără a se cere cel puțin opinia/replica magistraților vizați.

Astfel, la ședința din 19 iunie 2020, desfășurată în regim online, Consiliul de Presă a constatat încălcarea Codului Deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, prin faptul că autorul știrii nu a pus la îndoială informația colectată și nu au obținut și prezentat opinia tuturor părților relevante pentru subiect. Consiliul de Presă recomandă jurnaliștilor de la Deschide.md să întreprindă demersuri pentru a colecta informații din surse credibile și citabile, să respecte dorința sursei de informație de a rămâne anonimă însă, totodată, să-și asume responsabilitatea pentru veridicitatea informației făcută publică din surse anonime. Consiliul de Presă a transmis redacției o notificare în acest caz, însă nu a primit un răspuns de la redacție.

În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul de Presă a examinat și plângerea unui deținut la penitenciarul din orașul Rezina împotriva portalului Kp.md, care acuză redacția de discriminare și lezarea onoarei și demnității într-un articol în care este vizat. Consiliul de Presă a constatat că articolul încalcă normele deontologice de nediscriminare. Totodată, deoarece este a treia plângere pe același motiv, iar deciziile Consiliul de Presă sunt neglijate de către redacția portalului, Consiliul a decis să solicite Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității o apreciere privind abordarea editorială a portalului Kp.md în subiectele care vizează deținuții.

Consiliul de Presă a adoptat o decizie și în privința autosesizării în cazul unor comentarii care instigă la ură la un articol publicat pe pagina de Facebook a portalului Agora.md. Portalul a reacționat rapid la notificarea Consiliului de Presă, iar comentariile care instigă la ură au fost moderate și eliminate. Respectiv, examinarea autosesizării a fost încetată. Președinta Consiliului de Presă, Viorica Zaharia, încurajează redacțiile să reacționeze la fel de rapid și să-și corecteze operativ greșelile editoriale.

Related posts

„Suntem mult mai puternici împreună” INTERVIU cu Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger (VIDEO)

Albasat

Săptămâna viitoare, în centrele de vaccinare vor fi distribuite 50 de mii de doze de Pfizer

Albasat

Mâine, Nisporeni devine capitala fanfarelor în memoria lui Vasile Amarfii. Detalii aici!

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment