Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România va organiza, pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie, ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România. În context, Ambasada română la Chișinău vine cu mai multe precizări privind depunerea jurământului de credință față de România, transmite IPN.
Pot depune jurământul de credință la sediul ANC persoanele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România, precum și cele care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.
Aceste persoane pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova. Acordul pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC.
Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.
Cu prioritate vor fi programate persoanele care doresc stabilirea domiciliului în România. Cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora și în limita locurilor disponibile. Data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul www.econsulat.ro.
După obținerea acordului șefului misiunii diplomatice, persoanele programate trebuie să se prezinte la sediul ANC un set de acte. Printre acestea se numără acordul pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC, act de identitate (pașaportul sau permisul de ședere permanentă în România sau cartea de rezidență și două fotografii tip pașaport – 35X45 mm). Mai sunt necesare și declarațiile, eliberate de misiunea diplomatică sau oficiile consulare, prin care solicitanții își schimbă opțiunea privitoare la stabilirea domiciliului în România.
Ceremoniile vor fi organizate la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie de la București în perioada noiembrie-decembrie, astfel: 18 noiembrie, 20 noiembrie, 25 noiembrie, 27 noiembrie, 2 decembrie, 14 decembrie, 15 decembrie, 21 decembrie 2020.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă