Brazilia a înregistrat miercuri, pentru prima dată, mai mult de 2.000 de persoane decedate în 24 de ore din cauza COVID-19, potrivit ultimului bilanţ oficial al Ministerului Sănătăţii, care a raportat 2.286 de decese noi.
Brazilia şi-a doborât astfel nedoritul record de decese zilnice pe care îl înregistrase cu numai o zi în urmă (1.972) şi a înregistrat miercuri 79.876 de cazuri noi confirmate, fiind al treilea cel mai grav bilanț de la începutul pandemiei.
Țara cu 212 de milioane de locuitori este pe locul 2 în lume, după Statele Unite, în ceea ce privește bilanțul pandemiei. Brazilia are un total de 270.656 de decese cauzate de coronavirus și 11,2 milioane de persoane infectate, relatează Agerpres.
Statele Unite, cu o populației de aproape 332 de milioane de locuitori, au înregistrat la începutul anului 2021 peste 4.000 de decese într-o zi.
Mutațiile virusului fac pandemia și mai gravă în Brazilia, unde vaccinarea a început târziu
„Suntem în cel mai sever moment al pandemiei din Brazilia, rata transmisiei, odată cu mutaţiile virusului, face pandemia şi mai gravă. Anul 2021 va fi în continuare foarte dur”, a declarat pentru AFP Margareth Dalcolmo, pneumolog şi cercetătoare la institutul de sănătate publică Fiocruz.
Vaccinarea a început târziu în această ţară cu dimensiuni continentale şi într-un ritm încă lent: 8,8 milioane de persoane (4,2% din populaţie) au primit o primă doză de vaccin, iar 3,05 milioane au primit a doua doză.
După numeroase avertismente din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, miercuri a venit rândul Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii să îşi exprime îngrijorarea. „Situaţia din Brazilia este foarte preocupantă. Acest lucru ne aminteşte că zonele deja grav afectate de virus sunt încă foarte vulnerabile la noi infecţii”, a spus directorul OPS Carissa Etienne. „Nu trebuie să aşteptăm ca sistemele de sănătate să fie saturate pentru a implementa măsuri de sănătate publică”, a adăugat ea.
Jair Bolosonaro, discurs neașteptat de moderat despre pandemie
Majoritatea statelor braziliene au înăsprit restricţiile săptămâna trecută, în ciuda atitudinii negaționiste a preşedintelui de extremă-dreaptă Jair Bolsonaro, care a minimizat în mod constant pandemia şi s-a opus oricărei închideri a magazinelor, în numele păstrării locurilor de muncă.
În cursul unei ceremonii de promulgare a unei legi care autorizează cheltuieli suplimentare pentru achiziţionarea de vaccinuri, Jair Bolsonaro a adoptat, miercuri, un discurs mai moderat decât de obicei, chiar folosind, moment rar, o mască de protecţie, scrie AFP. Bolsonaro a făcut COVID-19 în luna iulie a anului trecut.
„Să avem încredere în guvern, în Ministerul Sănătăţii”, care lucrează cu „seriozitate şi responsabilitate”, a declarat şeful statului, a cărui gestionare haotică a pandemiei este totuşi puternic criticată de specialiştii în sănătate publică.
Fostul președinte Lula da Silva: Bolsonaro a luat „decizii imbecile”
Cu câteva ore mai devreme, Bolsonaro fusese aspru criticat și de fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, care le-a recomandat brazilienilor „să nu urmeze niciuna dintre deciziile imbecile luate de preşedintele ţării şi de Ministerul său al Sănătăţii”.
Lula da Silva, care și-a încheiat mandatele de președinte cu o popularitate record, de aproape 80 la sută, a fost condamnat ulterior pentru corupție, dar un judecător al Curţii Supreme din Brazilia a dispus luni anularea tuturor condamnărilor fostului preşedinte, ceea ce l-ar putea face eligibil pentru a candida împotriva lui Jair Bolsonaro în alegerile prezidenţiale din 2022.
Luis Inacio Lula da Silva, în vârstă de 75 de ani, a guvernat Brazilia între 2003 şi 2011. El a fost încarcerat şi condamnat pentru corupţie în 2018. A fost eliberat din închisoare la sfârşitul lui 2019, dar nu a putut candida în alegeri din cauza cazierului.
Fostul lider sindical, foarte carismatic, este încă foarte popular în rândul populaţiei cu venituri reduse, care îl creditează cu scoaterea din sărăcie a milioane de oameni.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan