ALBASAT
Societate

Duminică, la Orheiul Vechi, se organizează un maraton al vaccinării

Duminică, 4 iulie, la Complexul Cultural „Orheiul Vechi” se organizează un maraton al vaccinării. Poate participa orice persoană interesată să se vaccineze într-un loc pitoresc. Maratonul este organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Asociația Națională pentru Turism Receptor.

Turiştii vor avea posibilitatea să se vaccineze împotriva COVID-19 în cadrul unui punct amenajat la intrarea pe teritoriul rezervației. Doritorii vor putea să se vaccineze cu serurile  AstraZeneca sau Sinovac. Totodată, câteva grupuri de rezidenți ai USMF vor informa oaspeții pensiunilor despre importanța vaccinării şi vor răspunde la toate întrebările.

Week-endul trecut a fost organizat un maraton al vaccinării la Château Purcari. Potrivit organizatorilor, scopul acţiunilor este de a ajuta relansarea turismului local, unul din cele mai afectate sectoare economice în timpul pandemiei.

Related posts

Avia Invest: Datoriile de peste 22 de milioane de lei sunt o parte din penalități

Albasat

În primul trimestru, salariul mediu în cel mai plătit sector a fost de 17,7 mii lei

Albasat

Circa 40 de tronsoane de drumuri naționale au învelișul deteriorat de peste 65 %

Albasat

Leave a Comment