Inspectoratul de Poliție Nisporeni vine cu recomandări către proprietarii de autoturisme pentru a preveni răpirile de automobile şi furturile din ele. Totodată Poliția îi îndeamnă pe cetățeni să nu fie indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Poliția atenționează că majoritatea furturilor din autoturisme se datorează neatenției proprietarilor, însă există mai multe măsuri simple și eficiente prin care toți proprietarii de autoturisme se pot feri de neplăcerile cauzate de spargerea autoturismului și sustragerea bunurilor.
Principalele moduri de operare folosite de infractori sunt: forţarea mecanică a încuietorilor, spargerea geamurilor, furtul componentelor exterioare, cum ar oglinzile, ornamentele, emblemele, proiectoarele, roţile și altele.
În acest sens, recomandările Inspectoratului de Poliție Nisporeni pentru posesorii de autoturisme sunt următoarele.
- Parcați autoturismul în locuri special amenajate, iluminate și, eventual, supravegheate, verificând sistemele de închidere; cuplați alarma și verificați dacă roata de rezervă și portbagajul sunt asigurate corespunzător;
- Nu lăsați la vedere, în interiorul mașinii, obiecte de valoare (genți, poșete, borsete, îmbrăcăminte, casetofoane auto, camere video, telefoane mobile etc.). Acestea vor tenta hoții să vă spargă vehiculul;
- Evitați să păstrați în autoturism acte de identitate, permis de conducere, documente de înmatriculare a mașinii, documentele firmei, cărți de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare;
- Închideți complet geamurile când părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp. Un geam lăsat ușor întredeschis vă poate da peste cap toate precauțiile folosite.
Nu în ultimul rând, Poliția îndeamnă cetățenii să nu rămână indiferenți dacă observă persoane suspecte lângă alte autoturisme și, în general, să nu fie indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor.
- Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024
- Cursul valutar oficial la 27.11.2024
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu