Ultimele hotărâri ale Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nu prevăd schimbări în programul grădinițelor, chiar și în condițiile declarării stării de alertă cod roșu pe țară. Există mai multe motive care au permis grădinițelor să activeze în continuare. „Copiii preșcolari nu frecventează diferitele locuri publice, precum copiii din școli. Copiii mici sunt protejați mai bine de părinți. Imunitatea copiilor preșcolari nu este afectată de diferiți factori din mediul înconjurător, ea fiind puternică în mod natural. De asemenea, respectarea regimului de aerisire, dezinfectarea, spălatul pe mâini, respectarea restricțiilor impuse în grădiniță – nu se permite intrarea părinților și a oricăror alte persoane în instituția preșcolară, toate acestea au permis neafectarea programului grădinițelor în condițiile unui șir de restricții impuse în licee și universități”, a menționat pentru IPN Lilia Corjița, directoarea grădiniței nr. 4 din municipiul Strășeni.
„Respectăm cu strictețe instrucțiunile și reglementările-cadru privind protejarea de COVID-19 în instituțiile preșcolare. Părinții nu intră în grădiniță, nici măcar pe teritoriul ei – în curtea instituției. Se efectuează dezinfectarea, purtăm masca, dacă se constată că copii au semne de îmbolnăvire, sunt chemați părinții și copii respectivi sunt trimiși acasă. Deocamdată, copii bolnavi nu am avut”, a precizat Lilia Corjița.
„Părinții au semnat o declarație pe proprie răspundere, în care este indicat că se obligă să respecte toate măsurile, conform prevederilor instrucțiunilor de combatere a pandemiei COVID-19. Se prevede ca părinții să nu aducă la grădiniță copilul dacă are febră, dacă are simptomele care sunt la răceală – strănut și altele. Părinții îi măsoară copilului temperatura, copilului i se măsoară temperatura și în instituție, părintele semnează în registru (constatarea temperaturii copilului, n.r.)”, a explicat Lilia Corjița.
La grădinița nr. 4 din municipiul Strășeni personalul instituției este vaccinat 100%, ceea ce a fost și o cerință pentru aprobarea funcționării instituției preșcolare, la începutul anului școlar. Grădinița este frecventată de 130 de copii, care își desfășoară programul de educație în șase grupe.
Potrivit ultimei decizii CNESP, de luni, 24 ianuarie, și până pe 4 februarie, instituțiile de învățământ general vor activa în regim online. Instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa online până pe 20 februarie, cu excepția Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, care va avea program mixt.
- Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați
- Deputatul Radu Marian anunță audieri parlamentare privind situația din domeniul energetic
- ANRE a amânat ședința la care urma să aprobe tarife majorate la gazele naturale
- Planul Gazprom pentru 2025 nu prevede tranzitul prin Ucraina către Europa, surse
- Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024