ALBASAT
Societate

Chișinăul cere Tiraspolului să renunțe la persecutarea persoanelor care depun denunțuri

Chișinăul este alarmat în legătură cu intenția Tiraspolului de a institui pedepse penale în privința cetățenilor care vor denunța sau vor depune plângeri la autoritățile naționale competente sau în instanțele internaționale de profil în care vor fi vizate cazurile de abuz sau de încălcare a drepturilor omului săvârșite de către reprezentanții structurilor din regiunea transnistreană. Un mesaj în acest sens a fost transmis prin canalul de comunicare al reprezentanților politici, cu solicitarea către Tiraspol să renunțe la „intențiile inumane, incompatibile cu standardele dreptului internațional”, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Biroul politici de reintegrare constată că inițiativa dată este extrem de periculoasă și va duce la agravarea situației deja complicate privind respectarea drepturilor omului în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender. Va fi limitat și mai mult dreptului la apărare, la petiționare, dreptul la integritatea fizică și psihică a persoanei, libertății opiniei și a exprimării, libertății întrunirilor și a multor altor drepturi constituționale și garantate de convențiile internaționale.

Biroul politici de reintegrare a făcut apel către actorii formatului de negocieri „5+2” și partenerii internaționali relevanți să utilizeze toate pârghiile de intervenție disponibile pentru stoparea ilegalităților de acest gen, pentru a preveni tentativele de încălcare abuzivă a drepturilor și a libertăților universal garantate ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Administrația transnistreană a elaborat un proiect de modificare și completare a codului penal local prin care persoana care se adresează Procuraturii Republicii Moldova sau Curții Europene pentru Drepturile Omului să poată fi urmărită penal și condamnată la detenție pe un termen de la trei la șapte ani. Despre aceasta a anunțat activistul civic de la Tiraspol Ghenadii Ciorba, fost deținut politic, pe pagina sa de Facebook. Potrivit lui Ghenadii Ciorba, proiectul a fost depus de procurorul-șef al regiunii Anatolii Gurețchii și că aceasta înseamnă „agonia actualei guvernări”.

Related posts

Președintele, despre circulația în regiunea transnistreană: Subiectul este epuizat

Albasat

Ministra de interne și trei deputați, pe lista oficialilor interziși în Rusia

AlbasatTV, Nisporeni

CP: Jurnaliștii pot folosi în articole surse anonime, cu verificarea informației din alte surse și oferirea dreptului la replică

Albasat

Leave a Comment