Ca urmare a războiului din Ucraina, populația Republicii Moldova a crescut cu 4%, iar în acest sens va trebui să adaptăm școlile, spitalele, alte instituții. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.
De la începutul conflictului armat din țara vecină, teritoriul Republicii Moldova a fost traversat de peste 300 de mii de refugiați ucrainei, dintre care 1/3 se află încă pe teritoriul Republicii Moldova. Majoritatea refugiaților sunt găzduiți în casele oamenilor, a specificat Nicu Popescu.
Conferința de presă a fost susținută în comun cu Annalena Baerbock, ministrsa afacerilor externe a Germaniei. Oficială a spus că Germania găzduiește peste 110 mii de refugiați ucraineni, deși nu are graniță directă cu Ucraina. În același timp, Germania va prelua alți 2500 de refugiați ucraineni care se află în prezent pe peritoriul Republicii Moldova.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan