Secţia Situaţii Excepţionale Nisporeni, în comun cu Inspectoratul pentru Protecţia Mediului Nisporeni au organizat razii de supraveghere şi depistare a cetăţenilor implicaţi în incendiile de vegetaţie din ultimele zile, dar şi pentru infomarea cetăţenilor despre eventualele pericole. Astfel, au fost depistaţi făptaşii a câtorva încălcări, iar restul cetăţenilor au fost informaţi despre daunele aduse mediului.
„Secţia Situaţii Excepţionale Nisporeni, în conlucrare cu Inspectoratul Mediului efectuează permanent raze ce ţine de depistarea şi combaterea persoanelor care dau foc în spaţiile deschise. Efectuând razele în comun, s-au depistat mai multe persoane, ce ţine de arderea vegetaţiei în spaţiile deschise. Astfel, persoanele au fost amendate conform legislaţiei”, a menționat Nicolae Musteaţă, inspector superior SSE Nisporeni.
Câteva persoane au fost prinse pe loc fierbinte, fiind sancţionate conform legislaţiei mediului în vigoare, după cum menţionează şeful interimar al Inspectoratului pentru Protecţia Mediului Nisporeni, Grigore Vlas.
„Au fost depistate în flagrant 5 persoane care au încălcat legislaţia de mediu în vigoare, respectiv încălcând regulile de gestionare a deşeurilor la arderea acestora şi regulile de apărare împotriva incendiilor. Ca rezultat, persoanele date au fost sancţionate conform codului contravenţional fiind aplicate sancţiuni„, a spus Grigore Vlas, şef interimar Inspectoratul pentru Protecţia Mediului Nisporeni.
Statistica incendiilor de la începutul anului până în prezent nu este atât de îmbucurătoare. Acest lucru îl menţionează Nicolae Musteaţă, inspector superior Secţia Situaţii Excepţionale Nisporeni: „În acest context, Secţia Situaţii Excepţionale Nisporeni, vine cu un apel către cetăţeni, pentru a fi prudenţi, de a nu permite distribuirea şi arderea vegetaţiilor, atât şi a deşeurilor în spaţiile deschise şi în fondul forestier. În primele 3 luni ale anului 2022, SSE are 14 incendii de proporţii mari şi peste 100 de intervenţii la vegetaţia uscată în fondul forestier„.
Pentru evitarea incendiilor de vegetaţie şi a urmărilor acestora sunt recomandate câteva reguli de bază: interzicerea utilizării focului deschis, delimitarea prin fâşii a locurilor deschise de localităţi, lichidarea gunoiştilor neautorizate, respectarea normelor de păstrare şi colectare a resturilor vegetale, dar şi informarea deţinătorilor de terenuri despre necesitatea curăţii terenurilor în moduri stabilite prin lege, nu prin arderea maselor vegetale. În cazul depistării incendiilor de orice fel, cetăţenii sunt rugaţi să apeleze numărul de urgenţă 112.
- Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați
- Deputatul Radu Marian anunță audieri parlamentare privind situația din domeniul energetic
- ANRE a amânat ședința la care urma să aprobe tarife majorate la gazele naturale
- Planul Gazprom pentru 2025 nu prevede tranzitul prin Ucraina către Europa, surse
- Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024