Ministrul apărării turc, Hulusi Akar, a declarat luni că ţara sa va propune prelungirea cu un an a acordului dintre Rusia şi Ucraina privind exportul de cereale din porturile ucrainene, care expiră la 19 noiembrie, relatează EFE.
În declaraţii făcute presei, Akar a menţionat că problemele umanitare ar trebui să fie separate de conflictul legat de invazia Rusiei în Ucraina şi a pledat pentru prelungirea acordului cu un an.
Referitor la recenta revenire a Rusiei în acest acord după ce îşi anunţase suspendarea participării pe motiv că ucrainenii ar fi atacat cu drone nave ale Flotei ruse din Marea Neagră în portul Sevastopol utilizând coridorul umanitar creat pentru exportul de cereale ucrainene, Akar a subliniat eforturile diplomatice ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în acest sens.
„Am spus că luptele şi problemele umanitare sunt chestiuni separate”, a reiterat ministrul, afirmând că „Ucraina a dat garanţii în scris Rusiei datorită medierii Turciei”, conform Agerpres.
Ministrul turc al apărării a indicat că cel puţin 431 de nave au părăsit porturile ucrainene şi că cerealele exportate depăşesc deja 10 milioane de tone, în virtutea acestui acord semnat în iulie. „Acum ne-am intensificat eforturile pentru prelungirea acordului privind exportul de cereale”, a declarat Akar.
„Vom propune prelungirea acordului cu un an”, a spus el. Acordul dintre Rusia şi Ucraina – mediat de ONU şi Turcia – a deblocat exportul de cereale şi alte produse alimentare din porturile ucrainene. Dar Ucraina negase joi că ar fi oferit noi garanţii pentru ca Rusia să revină la acordul privind coridorul de cereale şi nici nu a făcut vreo concesie, potrivit EFE.
Într-un mesaj postat pe Facebook, Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, a afirmat că Kievul nu şi-a asumat nicio obligaţie nouă în afara celor existente deja în Acordul privind exportul de cereale.
- Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați
- Deputatul Radu Marian anunță audieri parlamentare privind situația din domeniul energetic
- ANRE a amânat ședința la care urma să aprobe tarife majorate la gazele naturale
- Planul Gazprom pentru 2025 nu prevede tranzitul prin Ucraina către Europa, surse
- Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024