Relația Republicii Moldova cu România nu este condiționată de relațiile bune sau rele cu Rusia, ci de felul în care privim viitorul și apreciem valorile ce ne unesc. O spune ambasadorul moldovean la București, Victor Chirilă. Potrivit diplomatului, România este statul care va ajuta și va fi alături de Republica Moldova în orice situație, necondiționat. „Am văzut pe parcursul anului trecut cât de importantă este România pentru noi, dar nu doar pe parcursul anului trecut, inclusiv pe perioada pandemiei, România a fost alături de noi, chiar dacă contextul politic nu favoriza acest lucru, dialogul politic nu era la cel mai bun nivel, România a fost alături de noi și ne-a oferit tot sprijinul pentru a face față pandemiei”, a declarat ambasadorul în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Victor Chirilă a menționat că relația cu România cunoaște urcușuri. „Cunoaște urcușuri când noi suntem pe aceeași undă, există o sintonie de viziuni, nu este condiționată de relațiile noastre bune sau rele cu Federația Rusă, este condiționată de felul în care noi privim viitorul nostru și felul în care noi apreciem valorile care ne unesc, pentru că ce am văzut pe parcursul anului trecut este că noi vorbim cu aceeași tonalitate și cu aceleași accente, și nu vorbim cu jumătate de măsură”, a notat ambasadorul Republicii Moldova în România.
În opinia sa, astăzi la București, dosarul Republicii Moldova se cunoaște foarte bine și se cunoaște meticulos, în timp real se cunoaște orice și de aceea și răspunsul la nevoile Republicii Moldova pe parcursul anului trecut, în special în ultimele luni, când criza energetică era destul de presantă, reacția și răspunsul României au fost foarte prompte. Potrivit lui, dialogul la nivel înalt, dialogul politic favorizează alte dimensiuni. „Așa a fost întotdeauna și pe parcursul anului trecut acesta a fost și cheia tuturor realizărilor care au fost atinse la nivel de ministere, la nivel de agenții, la nivel chiar și personal. Acest dialog politic la nivel înalt a creat acel cadru necesar pentru a ne mișca înainte pe multiple paliere”, spune ambasadorul.
Referindu-se la dosarul transnistrean, Victor Chirilă a spus că trebuie să se țină cont de faptul că în regiune sunt aproape 300 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova și obligațiile față de ei sunt la fel ca cele față de cetățenii care sunt pe malul drept al Nistrului. Trebuie asigurate condiții de securitate, de bunăstare, indiferent pe care mal al Nistrului se găsesc cetățenii. În opinia sa, securitatea de pe malul drept depinde și de stabilitatea economică și politică de pe malul stâng al Nistrului.
„Am auzit și unele inițiative din partea unor oficiali, consilieri din regiunea transnistreană, că noi ne dorim ca această problemă să fie soluționată pe cale pașnică, politică, prin dialog și negocieri, pentru că prin ceea ce ne propunem noi, diplomația și conducerea politică a țării, și am reușit foarte bine pe parcursul anului trecut e să menținem pacea și securitatea în Republica Moldova pentru toți cetățenii, inclusiv pentru refugiații care fie rămân, fie traversează Republica Moldova, inclusiv pentru acele legături economice care s-au intensificat între Ucraina – Republica Moldova, Ucraina – România sau Ucraina și Uniunea Europeană și care trec pe teritoriul nostru”, a mai spus Victor Chirilă.
- Turneul Internațional la lupte libere din Nisporeni: Tot ce trebuie să știi!
- Ambasadori noi în Polonia, Bulgaria și Ungaria
- Incertitudine cu privire la mărimea compensațiilor. Sunt peste 664 de mii de cereri
- ANRE explică de ce a inițiat ajustarea urgentă a prețurilor la gaze
- Din patru kilograme de struguri moldovenești exportați, trei pleacă pe piața europeană