Am ajuns la Drochia într-o dimineață de august. Aerul era încă rece și fraged, ca o frunză de aloe. Am coborât în gară și m-am pornit cu pași mărunți spre singurul centru din Moldova care oferă consiliere celor care-și agresează membrii familiei. La ora 10.00, urma să mă întâlnesc cu Ruslan, un bărbat de 33 de ani, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru că și-a lovit soția.
Ruslan mă aștepta în fața centrului. Costum sportiv gri, un chipiu asortat, obraji nerași, ochi căprui, privire calmă. I-am întins mâna bărbătește. După o clipă de ezitare, mi-a strâns-o. Am intrat împreună în sala de ședințe a Centrului și ne-am așezat față în față, pe două scaune verzi, tapițate. Ruslan și-a împreunat palmele și și-a coborât privirea, așteptând întrebările ca pe-o sentință. L-am privit prietenos, încercând să scad tensiunea.
***
Ruslan e dintr-un sat mic din raionul Râșcani. A crescut fără tată și a știut dintotdeauna că trebuie să-și ajute mama rămasă singură. De aceea, la 15 ani, a lăsat școala și a început să lucreze în construcții. Îmi spune toate acestea cu jumătate de gură, răspunde concis și prudent. Schimb tactica și îl întreb despre soție. „E o soție normală”, zice scurt. Îl rog să-mi spună cum au făcut cunoștință și atunci, pentru prima dată, Ruslan zâmbește. „La Sankt-Petersburg ne-am întâlnit. Amândoi lucram acolo și ne-am plăcut”.
Alina era vânzătoare într-un magazin alimentar, Ruslan lucra prin apropiere. La o pauză de prânz, a intrat să cumpere ceva, nu-și mai amintește ce. „Am început să vorbesc cu ea și am scos-o la întâlnire”, spune cu o voce domoală. S-au plimbat prin Piața Palatului, pe lângă clădirea impunătoare a Muzeului Ermitaj și prin Grădina de Vară. În scurt timp, s-au mutat împreună. „Era ușor, pentru că se câștiga bine”. Era și cea mai romantică perioadă a relației lor – uneori, când venea de la muncă, Ruslan îi aducea Alinei bomboane de ciocolată, flori sau jucării de pluș.
Peste doi ani, nu au mai găsit de lucru în Rusia și s-au întors în Moldova. „A fost o decizie luată împreună. Eram tineri și nu voia nimeni să se despartă”. Acasă, s-au înscris la Oficiul Stării Civile în prezența familiei și a prietenilor. Îl întreb pe Ruslan cum era Alina în acea zi. „Ei, s-a făcut frumoasă. Era fericită”, îmi spune senin. Peste trei ani, soții aveau deja două fiice și promisiunea unui viitor împreună.
***
Ruslan și-a lovit soția după 12 ani de căsnicie și o noapte de pescuit cu prietenii. A băut ore în șir și nu mai gândea limpede. A intrat pe poartă înainte să se ivească zorii. Fetele dormeau în camerele lor, în casă era liniște deplină. Ieșind din dormitor, Alina i-a reproșat bărbatului că a venit beat. Din acest moment, firul poveștii se rupe. Ruslan știe că între ei s-a iscat o ceartă și, sub influența băuturilor tari pe care le consumase, a lovit-o de mai multe ori. „Cred că am băut prea mult. Ne-am certat… poate că mie mi s-a părut ceva”, spune bănuitor, încrețindu-și fruntea. „Am lovit-o de vreo două ori, dar nu tare-tare. Nu a fost strașnic”, repetă defensiv. Dimineața, Alina a mers la secția de poliție și a depus o plângere. Medicii au calificat leziunile Alinei ca fiind medii, iar împotriva lui Ruslan a fost pornit un dosar penal.
„Dacă leziunile ar fi fost neînsemnate, atunci ar fi fost o contravenție. În cazul unor prejudicii mai grave, infracțiunea cade sub incidența articolului 201 prim din Codul Penal”, explică Andrei Odajiu, jurist și consilier al Centrului de Consiliere și Asistență pentru Agresori Familiali din Drochia.
În acest proces de judecată, raportul medico-legal care confirmă leziunile Alinei a constituit dovada de fier. Prin urmare, Ruslan a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Instanța de judecată l-a obligat pe Ruslan să frecventeze ședințele de consiliere la Centrul pentru Agresori Familiali timp de patru luni. „Dacă bărbatul mai aplică o singură dată violența, pedeapsa se schimbă în termen real, plus se adaugă infracțiunea pe care o mai comite”, adaugă juristul.
Familia lui Ruslan și Alina nu este singura în care s-a întâmplat un abuz domestic. Pe parcursul anului 2016, în Moldova au avut loc cel puțin 1782 de cazuri de violență în familie, arată datele Inspectoratului General de Poliție. Printre acestea se numără 31 de omoruri, 88 de vătămări corporale grave și cinci determinări la sinucidere. În 93% din numărul total de cazuri, agresorii sunt bărbați.
Inegalitatea de gen stă la baza violenței în familie, afirmă Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie”. „Mentalitatea e problema, o problemă ce își are rădăcinile în familia tradițională românească sau chiar de mai departe, din vremuri când în familie erau roluri predefinite. Cel mai interesant e că modelul s-a păstrat în mare parte până astăzi”, este de părere experta. Un raport lansat de Centrul de Drept al Femeilor la sfârșitul anului 2015 arată că 90.5% dintre bărbați consideră că cel mai important lucru pentru o femeie este să aibă grijă de casă și să gătească pentru familia ei. În același timp, patru bărbați din zece susțin că există momente când femeia trebuie bătută.
Prin ce se explică agresivitatea accentuată a bărbaților? Etologul Dorian Furtună, specializat pe cercetarea instinctelor sociale, oferă câteva răspunsuri în cartea sa „Homo Aggresivus”. În primul rând, indivizii de sex masculin au o predispoziție genetică de a se manifesta mai agresiv. Caracterul lor războinic este reflectat de însăși anatomia lor – bărbații sunt mai înalți, au plămâni mai mari, pielea mai groasă, scheletul mai greu. Însă genele nu sunt, firește, singurele care ne marchează comportamentul. „Restul influenței revine circumstanțelor sociale, mediului și educației”, scrie Dorian Furtună.
Principalii factori care duc la violență în familie sunt consumul de alcool, gelozia, infidelitatea, lipsa locului de muncă și incapacitatea de a soluționa pe cale amicală conflictele, ceea ce generează frustrare și agresivitate.
Când și-a auzit verdictul, Ruslan era supărat. „La început, mi se părea că eu am dreptate… Eram obișnuit că nu cedam niciodată. La noi, bărbatul trebuie să fie bărbat”, spune hotărât. Consilierul Andrei Odajiu afirmă că aceasta este o reacție clasică a agresorului familial. „Ei imediat învinovățesc victima și când noi le zicem că femeia și bărbatul au drepturi egale, ei spun că lumea s-a dus într-o direcție greșită”, povestește specialistul.
Ruslan vine deja de trei luni la ședințele de la Centrul pentru Agresori Familiali. Aici a aflat că violența domestică nu înseamnă doar agresarea fizică a unui membru de familie. Insulta, violul conjugal, controlul mijloacelor bănești la fel sunt forme ale violenței. Întrebat dacă și-a abuzat și altcândva soția, Ruslan neagă. „Nu, doar acel caz… poate violență psihologică am mai aplicat”, adaugă șovăind.
Agresorii rareori povestesc din prima ce fapte au săvârșit. „Ei vin la noi foarte închiși, unora le este rușine”, explică Andrei Odajiu. Mai mult ca atât, ei văd că informațiile pe care le-au oferit poliției, instanței de judecată – toate s-au întors împotriva lor. „Lor li se formează această barieră. Noi creăm aici o atmosferă prietenoasă și, treptat, ei se deschid”. De exemplu, la prima ședință, un agresor poate spune că „doar” și-a pălmuit soția, iar peste două luni, să recunoască faptul că a lovit-o cu picioarele.
În cadrul ședințelor de consiliere, agresorii familiali vorbesc cu juriștii și psihopedagogii Centrului. Specialiștii le explică ce drepturi au membrii de familie, ce legi îi protejează, de ce au fost pedepsiți pentru faptele pe care le-au săvârșit. Tot la aceste întâlniri, experții îi ajută pe agresori să înțeleagă ce le declanșează crizele de furie și cum să-și stăpânească emoțiile. „Ședințele sunt foarte practice – le prezentăm diferite situații de conflict, pe care le soluționăm împreună”, spune Andrei Odajiu.
Centrul de Consiliere de la Drochia, fondat în 2012, funcționează după un program elaborat în orașul Duluth din statul american Minnesota, iar specialiștii au fost instruiți de consilieri din SUA.
Întâlnirile au loc în grup, iar participanții se află la diferite etape ale cursului. Acest lucru nu e deloc întâmplător. „Pe mine ei mă văd ca pe un specialist, care-și face munca, dar între ei, credibilitatea este mai mare. Când un agresor care vine aici de cinci luni îi spune unui nou-venit: am fost și eu ca tine și mi-am pierdut familia, pot să ajung la penitenciar, ei înțeleg că ceea ce le predăm aici e adevărat”, continuă Odajiu.
În prezent, Centrul de la Drochia este singurul din țară care oferă servicii de consiliere agresorilor familiali. Din sutele de abuzatori condamnați anual, doar 40 ajung să urmeze cursuri de consiliere. Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pentru perioada 2018-2023 prevede dezvoltarea serviciilor sociale pentru agresorii familiali, dar nu precizează câte centre urmează a fi deschise în țară.
Potrivit consilierului Andrei Odajiu, Ruslan s-a schimbat foarte mult, iar familia l-a primit înapoi. Acum, dacă între soți se iscă vreun conflict, bărbatul nu mai recurge la violență. „Nu o lovesc, nu strig. Vorbim calm sau îmi caut de treaba mea”, spune Ruslan.
Când mai merge la pescuit cu prietenii, le spune și lor să nu-și agreseze partenerele. La început, prietenii au râs de el, crezând că merge la psihiatru, dar Ruslan le-a explicat diferența: „Le-am zis mai bine să nu facă (n.red. să nu aplice violența), nu o să ajungă departe. Ei nu au ajuns la bătaie, dar și-au spus cuvinte urâte”.
La final de discuție, l-am întrebat pe Ruslan dacă o femeie trebuie, totuși, să tolereze violența. După câteva clipe de ezitare, mi-a zis parcă înțelegând că greșește: „Uneori”. L-am încurajat să-și imagineze scenariul în care una dintre fiicele lui primește o palmă, o singură palmă, de la viitorul ei soț. „Nu, nu ar trebui să rabde… că e fiica mea”, mi-a replicat imediat. Fiecare femeie e fiica cuiva, i-am zis. „Pe urmă ne dăm seama, pe urmă… când ne trezim”, a adăugat bărbatul.
Ruslan zice că nu-și va mai agresa niciodată soția. „Dacă o s-o lovesc, o s-o pierd… dar eu nu mă văd în altă familie”.
Notă: Numele personajelor au fost modificate pentru a le proteja identitatea.