ALBASAT
Societate

Al doilea lot de vaccin antirabic a fost procurat de CNAM

Al doilea lot de cinci mii de doze de vaccin antirabic, produs în India, a ajuns în Republica Moldova. Vaccinurile au fost pocurate din banii fondului de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină care a alocat 469 de mii de lei pentru această achiziție. Lotul a fost recepţionat la depozitul naţional de vaccinuri din cadrul Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică, transmite IPN.

Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, vaccinul antirabic este folosit înainte şi după expunere la virusul rabic, în calitate de imunizare primară.

Vaccinarea pre-expunere sau de profilaxie este recomandată persoanelor cu risc crescut de contaminare cu acest virus.

Vaccinarea post-expunere este indicată după producerea muşcăturii de către un animal ce poate fi purtător de rabie şi când anumite persoane sunt suspectate de expunere la rabie.

Primul lot de șapte mii de doze de vaccin antirabic a fost achiziţionat în luna mai 2022 şi a costat 656,6 mii de lei, bani alocaţi la fel din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM.

Related posts

UE oferă 5,5 mln euro pentru consolidarea societății civile și a democrației

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 23.05.2022

Albasat

Depozitele noi atrase la termen, în descreștere

Albasat

Leave a Comment