Sesiunea parlamentară de toamnă începe astăzi, 1 septembrie, conform unei dispoziții semnate anterior de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Convocarea ședinței plenare urmează să fie decisă de către Biroul permanent al legislativului.
Contactată de IPN, șefa Direcției relații cu mass-media din cadrul Direcției generale relații publice și comunicare a Parlamentului, Svetlana Rudenco, a declarat că Biroul permanent deocamdată nu s-a întrunit în ședință și nici nu a fost stabilită data la care urmează să se convoace. De astăzi, se pregătesc materialele pentru plen. Începe lucrul în comisiile permanente.
„Chestiunile care se propun pentru a fi înscrise în proiectul ordinii de zi se transmit Biroului permanent cu cel puțin două zile înainte de ședința în cadrul căreia Biroul permanent întocmește proiectul ordinii de zi a ședinței Parlamentului”, a precizat Svetlana Rudenco.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează astăzi o vizită oficială la București, la invitația președintelui Camerei Deputaților Parlamentului României, Ludovic Orban. Șeful legislativului va participa la ceremonia de deschidere a lucrărilor celei de-a doua sesiuni a Camerei Deputaților Parlamentului României. În marja vizitei, Igor Grosu va avea întrevederi cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu președinta Senatului României, Anca Dragu, în cadrul cărora vor fi abordate subiecte ce țin de dialogul existent, precum și fortificarea parteneriatului dintre ambele țări prin noi acțiuni și proiecte comune.
Din delegația Parlamentului Republicii Moldova mai fac parte deputații Doina Gherman, președintă a Comisiei politică externă și integrare europeană; Vladimir Bolea, președinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară; Dumitru Alaiba, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe; Lilian Carp, președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică; Larisa Voloh, președintă a Comisiei administrație publică etc.
Parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan