În următoarele două luni, furnizorii de gaze naturale și energie termică urmează să prezinte un plan de achiziție pentru diversificarea produselor pentru un an. Este una dintre acțiunile formulate în cadrul discuțiilor organizate de către Comisia parlamentară economie, buget și finanțe în contextul recentelor scumpiri la gazele naturale, transmite IPN.
„O solicitare de a noastră este ca aceste achiziții să nu fie făcute toate odată. Trebuie făcute progresiv, să fie împărțite în contracte, cu formule de preț, furnizori și perioade diferite, pentru a reduce riscul de turbulențe pe piață”, a declarat președintele Comsiei, deputatul Radu Marian.
În cadrul discuțiilor au fost recomandate o serie de acțiuni pentru Ministerul Energiei. Printre acestea figurează evitarea intervenției directe în achiziția de zi cu zi și estimarea de prețuri. Pe de altă parte, Ministerul Energiei urmează să depună eforturi suplimentare pentru a identifica furnizori strategici. La fel, instituția urmează să stabilească indicatori de performanță anuali pentru companiile energetice și pentru managementul lor.
Potrivit președintelui interimar al „Moldovagaz, Vadim Ceban, Republica Moldova este asigurată cu gaze naturale în proporție de 80% din consumul estimat pentru sezonul rece. Stocurile existente sunt suficiente pentru lunile decembrie și ianuarie, iar acum furnizorul urmează să facă achiziții pentru lunile februarie și martie – 163,4 milioane de metri cubi.
Săptămâna trecută, Agenția Națională de Reglementare în Energetică a aprobat majorarea tarifului la gazele naturale până la 15,5 lei pentru un metru cub, cu 3,4 lei mai mult decât în prezent. Cu TVA, prețul ajunge la 16,74 lei. Prețurile ajustate au intrat în vigoare pe 1 decembrie.
- Sprijin american pentru Republica Moldova
- Banca Națională a Moldovei anunță lansarea unui nou serviciu digital RCA
- Un medic de pe ambulanță riscă să fie concediat pentru comportament agresiv
- Vadim Ceban: Procesul de achiziție a gazului continuă. Trebuie să acoperim lunile februarie și martie
- Peste 50 de tineri au exersat rolul de legiuitor la cea de-a VIII-a ediție a Parlamentului Tinerilor