Societate

Igor Dodon nu excludem posibilitatea organizării protestelor

Liderul PSRM, Igor Dodon vine cu noi critici la adresa guvernării după ce Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul ce vizează majorarea graduală a vârstei de pensionare de la 1 ianuarie 2022. Igor Dodon califică inițiativa PAS drept un genocid social în condițiile în care speranța de viață în rândul cetățenilor Republicii Moldova este mai redusă față de statele europene. El spune că nemulțumirea oamenilor ar putea duce la izbucnirea protestelor în masă, notează IPN.

Fostul președinte al Republicii Moldova s-a arătat critic la adresa politicilor sociale promovate de partidul de guvernare, menționând că majorarea pensiilor cu care se laudă PAS este acoperită integral de inflație. Mai mult, potrivit lui Igor Dodon, majorarea vârstei de pensionare și anularea indexării pensiilor de două ori pe an, în aprilie și octombrie, va aduce bătrânii din Republica Moldova în pragul disperării.

„Politica socială a PAS-ului nu poate fi numită altfel, decât genocid social. Ei le-au promis pensionarilor pensii mai mari, dar ei n-au menționat că prețurile vor crește de două ori la toate produsele și serviciile. Tot ce am reușit noi să facem în 2 ani de zile, ei au anulat. Este vorba despre vârsta de pensionare, indexarea pensiilor și ajutorul acordat de două ori pe an vârstnicilor. În 2016, Plahotniuc a decis majorarea graduală a vârstei de pensionare până la 63 de ani atât pentru femei cât și pentru bărbați. Noi am reușit să anulăm această lege. Pentru că la noi oamenii, din păcate, nu ajung până la vârsta de pensionare. Problema trebuia pusă altfel, nu să fie redus numărul de pensionari, ci să fie majorat bugetul, astfel încât să fie achitate mai multe pensii”, a spus Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Primul în Moldova.

Igor Dodon spune că în timpul vizitelor sale în teritoriu, oamenii se arată dezamăgiți de guvernarea PAS. Totuși, potrivit lui, dacă vor fi organizate proteste antiguvernamentale, acestea nu vor avea apartenență politică.

„Poporul trebuie să decidă în privința protestelor. Iar protestele trebuie să fie fără apartenență politică. Nu socialiștii trebuie să organizeze proteste, ci oamenii. Dacă protestele vor fi organizate de noi, oamenii vor spune că dorim să accedem din nou la putere. Noi nu excludem eventualitatea protestelor, dar ele vor avea loc atunci când poporul își va dori acest lucru”, a spus Igor Dodon.

De la 1 ianuarie 2022, vârsta standard de pensionare pentru bărbați va fi de 63 de ani. Pentru femei vârsta de pensionare la 1 ianuarie 2022 va fi de 59 de ani și 6 luni și va crește cu 6 luni în fiecare an până în 2028.

Related posts

Гражданин остался и без квартиры, и без вложенных в неё 28 тысяч евро

Albasat

PAS propune un proiect de contestare în instanță a deciziilor ilegale ale APL

Albasat

Buletin de ştiri ALBASAT

Albasat

Leave a Comment