Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a constituit 25,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 7,68% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Totodată, potrivit SA „Moldovagaz”, fața de luna aprilie 2024 acest indicator a scăzut cu 4 milioane de metri cubi sau cu 13,6%, transmite IPN.
Consumatorii casnici, până la data de 31 mai, au achitat 97,5% din sumele facturate în anul 2024, ceea ce este cu 0,9 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,8%, ceea ce este cu 3 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, ceea ce este cu 6,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 481 de unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 3,6 milioane de lei. Totodată, față de 287 de consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale furnizate la data de 31 mai se ridică la 98,5%, și constituie 5,723 miliarde de lei, sau cu 30% mai puțin în comparație cu aceeași perioada anului trecut, fapt explicabil prin diminuarea pronunțată a tarifelor în perioada respectivă.
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie