ALBASAT
Societate

Moldova a transmis Ucrainei ajutor umanitar

Guvernul Republicii Moldova a transmis Ucrainei prima tranșă dintr-un lot de ajutor umanitar în valoare totală de 24 de milioane lei (1,2 milioane euro), în baza deciziei aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale. Premierul Natalia Gavrilița s-a deplasat în orașul ucrainean Mohyliv-Podilskyï pentru a transmite ajutoarele guvernatorului regiunii Vinnița, Serghei Borzov, transmite IPN.

„Acest ajutor este un gest de susținere din partea poporului Republicii Moldova pentru poporul ucrainean. Din prima zi de război, toată societatea s-a mobilizat ca să ajute miile de oameni care s-au refugiat în țara noastră. Deși Republica Moldova are suficiente probleme, considerăm absolut necesar să îi ajutăm pe vecinii noștri ucraineni, care traversează o perioadă extrem de dificilă”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Ministra afacerilor interne, Ana Revenco, a transmis un mesaj de încurajare pentru colegii din Ucraina.  „Cei care acum luptă pentru pace, pot să fie liniștiți pentru familiile lor care se află în Moldova, pentru copiii lor, cei care abia fac primii pași și pentru cei care învață primele cuvinte. Pentru noi toți cuvântul „Pace” are o valoare supremă. Din puținul pe care-l avem, vom ajuta cu tot ce ne stă în puteri”, a spus Ana Revenco.

Lotul donat include medicamente, consumabile și echipament medical, mănuși și măști chirurgicale, stații și pompe electrice, lenjerie de pat, seturi de igienă pentru femei și copii, dezinfectanți, paturi, scutece și seturi de baie, dar și produse alimentare nealterabile. Totodată, ajutorul umanitar conține saci de dormit, saltele, pături, perne.

De la Vinnița, cele șapte camioane cu produse vor fi distribuite conform necesităților instituțiilor din diferite sate și orașe ucrainene. Cel de-al doilea lot de ajutoare umanitare este planificat să fie distribuit Ucrainei în perioada următoare.

Related posts

O instanță judecătorească anticorupție nu este oportună în Republica Moldova, analiză

Albasat

În câteva luni tariful la gazele naturale va coborî sub 13 lei, expert în energetică

AlbasatTV, Nisporeni

Televiziune digitală terestră pentru oamenii din Floreşti

Albasat

Leave a Comment