ALBASAT
Societate

Premierul face apel la participare activă la definitivarea proiectului de reformă a justiției

Premierul Ion Chicu cheamă la participare activă și constructivă la procesul de consultare și definitivare a proiectului de reformă a justiției. „Invităm partidele politice parlamentare și extra-parlamentare, reprezentanții societății civile și profesioniștii din domeniul justiției, toate persoanele cointeresate, să participe în acest proces și să acorde suportul necesar pentru reformarea justiției în Republica Moldova”, a declarat premierul, transmite IPN.

Într-o postare pe Facebook, Ion Chicu a menționat că în urma discuțiilor cu grupul de experți ai Consiliului Europei, care au venit să asiste Moldova în reformarea justiție s-a concluzionat că „adoptarea și promovarea unei reforme atât de fundamentale necesită implicarea largă a întregii societăți, nu doar a Guvernului și Parlamentului”.

Premierul consideră că proiectul de reformare a justiției trebuie supus unei consultări ample cu societatea civilă, profesioniștii din sistem, dar și toate forțele politice din țară – atât de la guvernare, cât și din opoziție. „Chiar și cel mai perfect document juridic de reformă a justiției nu va avea mari șanse de succes, dacă procesul de reformă nu este unul incluziv, nu este susținut de forțele politice responsabile și societatea civilă”, a spus acesta.

Ion Chicu menționează că va aprecia participarea în proces a tuturor partenerilor noștri de dezvoltare, dar în mod special a reprezentanților Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii.

Ministerul Justiției va organiza, începând cu săptămâna curentă, consultări asupra proiectului Strategiei. „Reforma justiției este o necesitate absolută pentru țara noastră, dar și cea mai mare provocare care stă în fața guvernului actual. Personal, nu văd nicio șansă de a schimba lucrurile spre bine în Republica Moldova, dacă nu reușim să punem capăt dezmățului din justiție, procuratură, poliție economică, dar și alte structuri ale statului”, a mai scris Ion Chicu.

Related posts

Alte 235 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 18 141

Albasat

Pentru un tarif de 13 lei, prețul de achiziție a gazelor trebuie să fie în jumătate față de acum

AlbasatTV, Nisporeni

Ambasadorul moldovean la Moscova, convocat la ministerul rus de externe

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment