ALBASAT
Nisporeni Societate

Reparația drumului ce traversează Boldurești, Brătuleni și Valea-Trestieni, discutată de primarii comunelor cu directorul ASD

Primarii comunelor Boldurești, Brătuleni și Valea-Trestieni din raionul Nisporeni, au avut o întrevedere cu directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan, în cadrul căreia s-a discutat s-a discutat referitor la includerea lucrărilor de proiectare și execuție a drumului regional G94.1 G94–Boldurești–G89 în Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2022.

Potrivit unui comunicat al ASD, în cadrul ședinței, primarii comunelor au comunicat despre faptul că drumul G94.1 este un drum cu îmbrăcăminte rutieră din pietriș cu o lungime de circa 13 km, starea acestuia fiind nesatisfăcătoare.

Sergiu Bejan i-a asigurat pe primari de suportul necesar pentru soluționarea problemelor de infrastructură rutieră din cele 3 comune și i-a îndemnat să semnalizeze orice dificultate, pe care o au: „Calitatea proiectelor de execuție și a lucrărilor executate de antreprenori sunt o prioritate pentru ASD. Vom fi foarte transparenți și deschiși în activitatea noastră. Calitatea lucrărilor de reparație și întreținere a drumurilor regionale sunt obiective, care pot duce la creșterea economică a regiunii”.

Primarii celor trei comune i-au mulțumit directorului general interimar al ASD pentru deschidere și susținere și au accentuat că vor acționa în continuare pentru implementarea proiectelor de infrastructură, care vor dezvolta zona.

În comunele Boldurești, Brătuleni și Valea – Trestieni din raionul Nisporeni, în componența cărora sunt 10 sate, locuiesc circa 15 mii de oameni și activează mai mulți agenți economici, cu capacitate de producție, cât și prelucrare a terenurilor agricole.

Related posts

Reprezentantul CEC Găgăuzia, citat la CNA

AlbasatTV, Nisporeni

Igor Grosu spune când limba „moldovenească” va deveni „română” în Constituție

Albasat

Aplicații ale pompierilor: un cutremur a fost resimțit la Cioreşti

Albasat

Leave a Comment