ALBASAT
Societate

Sancțiuni pentru reambalarea sării iodate și pentru concentrație necorespunzătoare de iod

Reambalarea sării iodate din unități mai mari în unități de un kilogram va fi sancționată contravențional. De asemenea, se vor aplica sancțiuni și pentru depozitarea și comercializarea sării iodate cu o concentrație necorespunzătoare de iod. Prevederile se conțin într-un proiect de lege supus dezbaterilor publice, transmite IPN.

Unul dintre autorii proiectului, deputata Valentina Manic, a declarat că informațiile solicitate de autoritățile competente arată că în unele cazuri sarea iodată este reambalată din saci mari neermetici în ambalaje de un kilogram, iar apoi este comercializată pe raft în ambalaje neermetice de carton.

Statistica și cantitatea importurilor trădează o discrepanță majoră între cantitatea de sare iodată și neiodată importată. Acest fapt a trezit suspiciunea eschivării agenților economici de la plata taxei pentru poluarea mediului pentru ambalajul de un kilogram din materiale plastice, rezultând în final și bănuiala că sarea importată neiodată este comercializată ca sare iodată, ceea ce înseamnă pentru consumator un produs final de calitate proastă. Deputații au mai constatat că în prezent nu există un agent constatator și nu se aplică sancțiuni în cazul depistării încălcărilor sus-menționate.

Valentina Manic precizează că, odată cu introducerea în anul 2019 a taxei de 1,02 lei pentru ambalaj, importul sării iodate s-a micșorat de trei-patru ori. „Dacă în 2019, cantitatea de sare iodată a fost de 16 400 de tone, apoi în 2021 a fost de doar 5 031. Noi ne-am pus întrebarea – care este problema de agenții economici nu sunt interesați să importe această sare iodată?”, menționează deputata.

Până în anul 2016 inclusiv, la importul sării alimentare iodate nu era aplicată nicio taxă pentru ambalajul primar de un kilogram, fiind supus taxării doar ambalajul mare. Din 2017, au fost operate modificări la lege, fiind inclusă o nouă modalitate de calculare a cotei pentru ambalajul primar din materiale plastice. Astfel, ambalajul mic de un kilogram al sării iodate a început să fie taxat, inițial cu 0,85 lei/bucată, ulterior taxa fiind mărită la 1,02 lei / bucată (din 2019). În consecință, agenții economici importatori de sare iodată au fost descurajați de la importul acestui produs în ambalaje de un kilogram, taxa respectivă fiind una mare în comparație cu taxa percepută per ambalaj de 25 kg, care constituie doar 3,6% din costul ambalajului.

Autorii proiectului precizează că tulburările prin deficit de iod reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, afectând toate categoriile de populație, în mod special copiii și femeile însărcinate, dar și cele care alăptează. În Republica Moldova, consumul de sare este unul ridicat, însă sarea consumată este cel mai des neiodată. „Sarea se iodează pentru a proteja sănătatea publică. Lipsa de iod are consecințe foarte severe asupra sănătății populației, în special a stării mintale a omului, IQ. Singurul mod de a păstra IQ-ul populației și de a evita alte boli cu consecințe severe care și induc costuri suplimentare în sistemul de sănătate, iar uneori evită tulburări ireversibile – obligația statului este să asigure sarea. Populația nu consumă sare iodată deoarece nu are de unde să o consume”, afirmă deputatul Adrian Belîi,  medic.

Proiectul prevede reducerea taxei pentru ambalajul primar de un kilogram din plastic care conține sare iodată, de la 1,02 lei la 0,22 lei. De asemenea, completează Codul Contravențional prin introducerea, în premieră, de sancțiuni pentru reambalarea sării iodate din unități mai mari în unități de un kilogram, precum și pentru depozitarea și comercializarea sării iodate cu o concentrație necorespunzătoare de iod. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va fi agentul constatator cu atribuirea dreptului de a sancționa încălcările menționate în proiect.

Related posts

New record high: 1,727 new infections with novel coronavirus

Albasat

Taxă medicală pentru turiştii care merg în Grecia. Cât plătiţi de la 1 august, dacă vă faceţi vacanţa în statul elen

Albasat

Restricții privind deplasarea în ziua alegerilor prezidențiale

Albasat

Leave a Comment