ALBASAT
Fără categorie

Steven Seagal, trimis special al Rusiei în SUA pentru facilitarea cooperării culturale şi pe probleme umanitare

Actorul Steven Seagal a fost numit trimis special al Rusiei în SUA pentru facilitarea relaţiilor dintre cele două ţări privind cooperarea culturală şi pe probleme umanitare.

Ministrul rus de Externe a anunţat decizia sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, scrie The Hollywood Reporter. El a spus că atribuţiile pro-bono ale lui Seagal vor fi de a „facilita relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite în domeniul umanitar, inclusiv cultură şi artă” 

 Steven Seagal a primit cetăţenia rusă în 2016 şi este un susţinător al preşedintelui rus Vladimir Putin şi a politicilor acestuia, inclusiv anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţie. Pe de altă parte, el este un critic al guvernului american.

  Anul trecut, actorului în vârstă de 66 de ani i-a fost interzis accesul în Ucraina pentru următorii cinci ani, pe motive de securitate naţională.

Related posts

Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați

AlbasatTV, Nisporeni

Deputatul Radu Marian anunță audieri parlamentare privind situația din domeniul energetic

AlbasatTV, Nisporeni

ANRE a amânat ședința la care urma să aprobe tarife majorate la gazele naturale

AlbasatTV, Nisporeni

Planul Gazprom pentru 2025 nu prevede tranzitul prin Ucraina către Europa, surse

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 27.11.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze

AlbasatTV, Nisporeni

Primul caz de gripă în acest sezon

AlbasatTV, Nisporeni

Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu

AlbasatTV, Nisporeni

Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное

Steven Seagal, trimis special al Rusiei în SUA pentru facilitarea cooperării culturale şi pe probleme umanitare

Actorul Steven Seagal a fost numit trimis special al Rusiei în SUA pentru facilitarea relaţiilor dintre cele două ţări privind cooperarea culturală şi pe probleme umanitare.

 Ministrul rus de Externe a anunţat decizia sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, scrie The Hollywood Reporter. El a spus că atribuţiile pro-bono ale lui Seagal vor fi de a „facilita relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite în domeniul umanitar, inclusiv cultură şi artă”

 

Steven Seagal a primit cetăţenia rusă în 2016 şi este un susţinător al preşedintelui rus Vladimir Putin şi a politicilor acestuia, inclusiv anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţie. Pe de altă parte, el este un critic al guvernului american.

Anul trecut, actorului în vârstă de 66 de ani i-a fost interzis accesul în Ucraina pentru următorii cinci ani, pe motive de securitate naţională.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Leave a Comment