Tot mai mulţi producători autohtoni de fructe şi legume intră în impas din cauza preţurilor mici la produse. Astfel, aceştia sunt nevoiţi să închidă zeci de afaceri, sau să acopere de la sine cheltuielile de peste an.
„Părinţii soţiei se ocupă cu agricultura. Anul trecut a fost mai problematic, dar peţul a fost foarte bun. Anul acesta, mai ploios, dar preţul este foarte mic. Mulţi ani în urmă a fost aşa preţ mizer. Practic o dai gratis. Nici cu acest preţ nu poţi să vinzi produsul” susține Roman Galbura, agricultor.
Dacă anul trecut, preţul unui kilogram de roşii atingea 20 de lei, anul acesta preţul este de 10 ori mai mic, atingând 2 lei per kilogram. Acesta variază de la sort la sort, dar nu atinge o maximă favorabilă pentru agricultori.
„Este un an foarte favorabil pentru producătorii agricoli în ceea ce priveşte producerea produselor agricole. Necătând că producerea a crescut, anul acesta este o recoltă cu mult mai mare, chiar de a fost temperatura mai joasă, însă în sere a fost menţinută la nivelul potrivit, luând în consideraţie că sursele de apă s-au menţinut, au acumulat apele de la ploi, au irigat. Posibilitatea de cumpărare este mică, este în scădere, legată de migraţia cetăţenilor”, explică Petru Ionel, director executiv AO Nis-Agroinform.
Atât producătorii cât şi asociaţiile partenere caută soluţii pentru rezolvarea problemei, dar nu au ajuns la un numitor comun, iar situaţia pare să stea pe loc de ani buni. Petru Ionel a venit cu 2 idei, cele mai importante, pentru soluţionarea problemelor agricultorilor din ţara noastră.
„Este vorba de a crea nişte condiţii favorabile pentru a exporta produsele, legumele de la noi din ţară. An de an, producerea legumelor este în creştere. Producătorii trebuie să se gândească şi la depozite frigorifice, pentru a pune la păstrare legumele, pentru maxim o lună, pentru că vor veni luni în care vor fi produse puţine şi vor putea comercializa„, a mai adăugat Petru Ionel.
Anul 2021 s-a dovedit a fi un an bogat în recoltă, fapt îmbucurător, însă nu şi pentru valorificarea produselor agricole. Acesta este cel mai mare impas, fără rezolvare în prezent. Deşi Republica Moldova este o ţară industrial-agrară, agricultura din ţara noastră devine tot mai ineficientă, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024