Fostul premier Vlad Filat a fost achitat în dosarul intentat pentru spălare de bani. Decizia a fost pronunțată pe 7 mai, de către Judecătoria Chișinău. Procurorii au anunțat că vor contesta decizia, transmite IPN.
La pronunțarea deciziei de achitare, completul de judecată a invocat că „fapta nu întrunește elementele constitutive ale componenței de infracțiune”. Decizia motivată urmează să fie publicată.
Oferind declarații presei, Vlad Filat, a spus că urmează să vadă partea motivantă a deciziei și crede că este la un început de drum, deoarece în Republica Moldova încă nu a văzut o situație în care o achitare să nu urmeze cu o contestare din partea Procuraturii, chiar dacă lucrurile sunt la suprafață. El a dat aici exemplul cazului Chirtoacă, Stoianoglo. Vlad Filat a mai spus că a avut „o stare de așteptare la orice situație”. „Dincolo de faptul că eu sunt, într-un fel, călit deja cu toate aceste situații, dar este vorba de familie, mai multe elemente care sigur starea asta de incertitudine, cel puțin, nu permite să ai o viață normală”, a adăugat el.
Procurorul anticorupție Nadejda Busuioc a declarat că urmează să fie analizate motivele expuse în conținutul sentinței integrale. Totuși, vând în vedere că acuzarea a pledat pentru vinovăția inculpatului Vladimir Filat în comiterea infracțiunii de spălare de bani și a considerat că există suficiente probe care confirmă comiterea de către acesta a infracțiunii incriminate, Procuratura Anticorupție va contesta cu apel această decizia de achitare în termenul prevăzut de lege, adică în 15 zile.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, cauza penală a fost pornită în august 2015, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unei autosesizări. Potrivit materialelor, Vladimir Filat, în perioada anului 2013, deţinând funcţia de președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), fiind persoană publică, cunoscând că prin intermediul lui Ion Rusu, cu care era în relaţii de afinitate, deţine mijloace financiare dobândite prin acţiuni de corupţie din Banca de Economii în sumă totală de 12 847902 lei, a convertit și a transferat mijloacele financiare, prin intermediul companiilor gestionate de către persoana interpusă Ion Rusu, pe contul companiei nerezidente Greenberg Quinlan Rosner Research LTD, pentru achitarea serviciilor de consultanță electorală a campaniei din 2013, prestate în beneficiul PLDM.
Judecarea cauzei a durat mai bine de 5 ani, inculpatul nerecunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate. Acuzatorii de stat au solicitat recunoașterea inculpatului vinovat de comiterea infracțiunii de spălare de bani, şi stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și trecerea forțată și gratuit în contul statului contravaloarea banilor ce au constituit obiectul spălării banilor în sumă de aproximativ 13 milioane de lei.