Autoritățile au venit cu o inițiativă legislativă cu privire la subvenționarea în agricultură și în mediul rural care conține prevederi împrumutate din practicile Uniunii Europene și din experiența României. Documentul stabilește măsurile de sprijin și plățile pe care le vor obține fermierii în procesul de subvenționare, o nouă clasificare a fermierilor și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceștia. Fermierii cred că proiectul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare este unul bun, dar spun că, pentru a fi ca în Uniunea Europeană, agricultorii ar trebui să primească plăți directe, iar fondul de subvenționare ar trebui să fie cu mult mai mare, transmite IPN cu referire la Radio Europa Liberă.
Una dintre noutăți este că agricultorii ar putea să primească bani de la stat la fiecare etapă de implementare a unui proiect investițional (cum ar fi înființarea unei livezi super-intensive), până la finalizarea acestuia. O atenție deosebită va fi acordată solului. Astfel, fermierii care vor solicita subvenții vor fi obligați să-și asume angajamente referitor la asolamentul și protejarea solului. De asemenea, potrivit proiectului, Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură ar urma să fie transformată din autoritate administrativă în instituție publică aflată la autogestiune.
În opinia directorului executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco, noile prevederi lasă mai mult loc de manevră pentru modificarea ulterioară a regulamentului de subvenționare. Organizația propune ca suprafața minimă eligibilă pentru subvenții să fie mai mică, pentru ca mai mulți fermieri foarte mici să aibă acces la finanțare. De asemenea, Vasile Mîrzenco susține că mărimea fondului de subvenționare ar trebui să fie fixată în lege la valoarea de 8% din veniturile bugetului de stat, adică, în condițiile actuale, în sumă de circa 5 miliarde de lei.
„Cuiva poate să i se pară o cifră exagerată, dar noi trebuie să ținem cont de faptul că încă nici măcar nu aplicăm subvenționarea clasică în agricultura din R. Moldova, în afară de faptul că, în urmă cu un an, a început subvenționarea pe cap de animal. Majoritatea fermelor care practică activitate pur agricolă nu primesc subvenții clasice, adică la hectar, kilogram sau litru de producție”, a declarat Vasile Mîrzenco pentru Europa Liberă.
Și directorul executiv al asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, consideră că trebuie reglementate foarte clar plățile directe pentru fermieri, care nu pot fi achitate în lipsa unui registru al agricultorilor sau a unui sistem informațional dedicat. „Dacă vrem să racordăm legislația națională la cea europeană, trebuie să înțelegem că plățile directe reprezintă subvenționarea de bază în Uniunea Europeană. Din punctul nostru de vedere, deja există posibilitatea de a acorda plăți directe, mai ales că acciza la motorină este restituită ca plată directă la hectar. Este inadmisibil ca în continuare să fie blocată această plată foarte importantă”, a spus Alexandru Slusari.
Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural va constitui anul viitor 1,5 miliarde de lei. În 2022, a fost prevăzută aceeași sumă, iar ulterior a fost majorată până la 1,75 miliarde de lei.
- Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați
- Deputatul Radu Marian anunță audieri parlamentare privind situația din domeniul energetic
- ANRE a amânat ședința la care urma să aprobe tarife majorate la gazele naturale
- Planul Gazprom pentru 2025 nu prevede tranzitul prin Ucraina către Europa, surse
- Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024