O fată de 4 ani din satul Bahmut, raionul Călărași, a fost căutată pe parcursul întregii nopți, după ce luni seara a fost anunțată dispariția ei. Inspectoratul General al Poliției a anunțat în această dimineață că fata a fost găsită fără suflare într-un canal de scurgere din localitatea Cornești, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de casă, transmite IPN.
Potrivit IGP, copilul ar fi ieșit din ogradă în jurul orei 13.00, iar oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 18.00. Imediat, în căutări s-au implicat și oamenii legii, alături de voluntari.
Au fost implicate forțe suplimentare din cadrul subdiviziunilor IGP, câinii de serviciu și dronele, oferind suport grupuri de voluntari și localnici.
- Chișinăul găzduiește astăzi cea de-a 135-a sesiune ministerială a Consiliului Europei
- Cristina Gherasimov: Suntem țara cu cea mai înaltă rată de implementare a reformelor
- De astăzi, restricții de circulație pe strada Alexandru cel Bun din Nisporeni
- Parlamentul simplifică procedura de confirmare a cetățeniei Republicii Moldova
- Reducerea gramajului unui produs, taxată de o instanță din Germania

