ALBASAT
Actualitate Societate

Omagiu lui Grigore Vieru de ziua de naștere a poetului

Flori au fost depuse astăzi la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în ziua în care  poetul  ar fi împlinit 89 de ani, transmite IPN.

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a amintit că în ziua de naștere a marelui poet Grigore Vieru este marcată și Ziua Națională a Lecturii. Astăzi este o zi care să ne amintească că suntem, ca ființe umane, datori față de noi înșine, față de cei apropiați, să nu scăpăm cartea din mână, pentru că anume cartea este pilonul care ne formează în viață, a menționat oficialul.

Viceprimarul Angela Cutasevici a remarcat că Grigore Vieru, prin simplitatea și frumusețea sa, a pătruns în inimile tuturor. „Noi suntem acei care am crescut pe versurile lui Grigore Vieru și, de fapt, Grigore Vieru a fost acel care a și cultivat sufletele, inimile noastre și, cu siguranța, memoria lui va rămâne vieˮ, a spus viceprimarul, precizând că astăzi în toate școlile capitalei se desfășoare ore educaționale, momente poetice dedicate poetului Grigore Vieru, dar și recitaluri de poezii.

Grigore Vieru a fost una din figurile de rezistență ale perioadei de renaștere națională, în anii ’90, scriind cunoscutele versuri pentru cântece patriotice: „Cântare scrisului nostru”, „În limba ta”, „Pentru ea”. A evocat în versurile sale valori sacre: mama, Patria, natura, dragostea. Opera sa educă generații, începând cu „Albinuța”, carte pentru preșcolari, „Abecedarul”, unde Grigore Vieru a fost coautor cu scriitorul Spiridon Vangheli. Poezia lui Grigore Vieru se regăsește în majoritatea manualelor de literatură română pentru elevii din ciclurile gimnaziale și liceale. Poetul s-a stins din viață în data de 18 ianuarie 2009, la spital, unde a ajuns în urma unui accident rutier în care a fost implicat cu câteva zile mai devreme.

Related posts

Explozie lângă sediul MAI

Albasat

Partidul Șor, lipsit de alocații de la bugetul de stat pentru un an

Albasat

Igor Șarov, despre criticile aduse președintelui Dodon și amenințările cu demisia

Albasat

Leave a Comment