Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, susține că într-o țară democratică toate instituțiile de stat și șefii acestora trebuie să-și respecte propriile prerogative, obligații și competențe, precum și să le recunoască și să le respecte pe cele alte altor instituții. Acestea trebuie să manifeste reținere instituțională adecvată, să observe procedurile relevante cu bună credință și să dea dovadă de respect reciproc. „În cazul în care aceasta nu se îndeplinește, dacă există lipsă de cultură democratică și maturitate, funcționarea instituțiilor statului este compromisă și progresul democratic, civil și economic al societății este pus în pericol”, menționează Gianni Buquicchio într-un mesaj adresat președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, transmite IPN.
Președintele Comisiei a mulțumit despre pentru scrisoarea prin care a fost informat despre atacurile la adresa Curții Constituționale. Oficialul spune că a luat act de faptul că Declarația din 28 aprilie 2020 a fost semnată de toți judecătorii Curții Constituționale.
„Curțile Constituționale sunt instituții de protecție, încredințate cu păstrarea valorilor constituționale. Prin însăși natura justiției constituționale, care impune apărarea Constituției împotriva încălcării acesteia de către alte puteri ale statului, curțile constituționale ar putea să nu le facă pe plac acelor puteri”, a menționează Gianni Buquicchio.
„Pot doar să susțin Declarația judecătorilor Curții Constituționale privind apelul la calm, respect reciproc, dialog constructiv și bunăvoință. Vă pot asigura că urmăresc îndeaproape situația din Republica Moldova”, mai spune președintele Comisiei de la Veneția.
Acum o săptămână, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, s-a adresat Comisiei de la Veneția, Parlamentului European, Consiliului Europei și întregului corp diplomatic acreditat în Moldova, menționând că actualmente, „se atestă o situație extrem de complicată, de natură să afecteze activitatea Curții Constituționale”. Potrivit președintei Curții, situația tensionată, creată artificial în jurul instanței, afectează funcționalitatea statului de drept în Moldova. Domnica Manole a dat asigurări că judecătorii Curții vor activa în strictă conformitate cu Constituția și vor rămâne la fel de imparțiali în pronunțarea deciziilor, indiferent de presiunile asupra lor.