Scoaterea în afara legii a Partidului politic Șor nu va însemnadispariția formațiunii de pe arena politică din Republica Moldova. Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, spune că dacă Curtea Constituțională va declara neconstituțional Partidul Șor, liderii formațiunii pot crea rapid o nouă entitate politică. În același timp, reprezentanții puterii spun că există probe concludente în baza cărora Înalta Instanță ar putea decide scoaterea Partidului Șor în afara legii, notează IPN.
Ieri, ministrul Justiției a anunțat că există suficiente circumstanțe juridice pentru declararea neconstituționalității Partidului Șor. Potrivit lui Sergiu Litvinenco, sancțiunile SUA, dar și materialele ajunse în spațiul public, demonstrează că Partidul Șor promovează interesele unui stat străin, adică acționează împotriva suveranității și independenței Republicii Moldova.
„Ministrul Justiției a constatat că există probe suficiente care demonstrează că Partidul Șor se încadrează în încălcările prevăzute de legislație pentru a fi scos în afara legii. Este vorba de constatarea în mod repetat a ilegalității finanțării campaniilor electorale, includerea în lista de sancțiuni de către Departamentul Trezorerie al SUA, există informații că Partidul Șor ar acționa în interesul altui stat”, a spus deputatul PAS, Vasile Gradinaru, în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8.
De cealaltă parte, reprezentanții opoziției extraparlamentare spun că scoaterea în afara legii a formațiunii conduse de Ilan Șor l-ar putea determina pe oligarhul fugar să creeze un alt partid care să continue practicile corupționale.
„Sună foarte bine, toată societatea a obosit de Partidul Șor din cauza actelor sale de corupție, sfidarea legii, coruperea alegătorilor. În momentul interzicerii Partidului Șor, nimic nu-i împiedică pe fondatorii acestui partid să adune 1000 de semnături și peste noapte că creeze una sau două organizații teritoriale și să creeze alt partid. Să nu credem că odată cu declararea neconstituționalității Partidului Șor, acesta nu se va deghiza sub un alt nume”, a spus președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor.
„Cred că Partidul Șor nu are dreptul să existe. Drept argument este afirmația procurorului general din plenul Parlamentului care a spus că Partidul Șor este o organizație criminală. Sunt de acord că acest partid se poate transforma rapid în alt partid. Adică aceeași Marie cu altă pălărie, dar dacă PAS ar adopta o lege a lustrației, lucrurile ar deveni mult mai complicate pentru aceste persoane și ar putea rămâne în afara spectrului politic”, a spus reprezentantul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Ion Terguță.
Potrivit experților în drept constituțional, finanțarea ilegală a unui partid politic nu este un argument suficient de solid pentru scoaterea formațiunii în afara legii.
„Cu referire la finanțarea partidului, astfel de condiții nu există în Constituție. În Constituție se menționează despre promovarea urii, antisemitismului, promovarea segregării. Finanțarea partidului este indicată în Codul Electoral. Dacă partidul este finanțat ilegal, este taxat prin scoaterea din cursă. Și la CEC Partidul Șor este campion la acest capitol”, a spus expertul în drept constituțional, Teodor Cârnaț.
Deputatul fugar Ilan Șor a reacționat ieri la anunțul ministrului Justiției privind eventualitatea scoaterii Partidului Șor în afara legii. Potrivit lui Ilan Șor, „PAS urmărește să ia mandatele Partidului Șor, ca să obțină majoritate constituțională în Parlament”.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan