Astăzi am simțit nevoia să mă apropii mai mult de oameni, să aflu ce gândesc și cum își trăiesc viața în această comunitate care m-a format. M-am trezit devreme și am început ziua cu o plimbare pe străzile orașului Nisporeni, lăsându-mă purtat de amintirile copilăriei. Străzile erau liniștite, cu câțiva oameni mergând în direcții diferite, fiecare cu gândurile sale.
Am făcut o oprire la o cafenea locală unde obișnuiam să mă întâlnesc cu prietenii mei. Am vorbit cu un bătrân care venea zilnic pentru o cafea și o porție de gânduri. El mi-a spus că, deși orașul s-a schimbat mult, multe lucruri rămân la fel. „Păcat că tineretul nu se mai adună ca înainte,” mi-a spus el. „Poate că, prin mici schimbări, putem face ceva pentru a-i aduna înapoi.” Mi-a spus asta cu un zâmbet în colțul gurii, lăsând să se înțeleagă că speranța nu moare niciodată.
După aceea, am mers în satul Vulcănești, unde am avut o întâlnire cu câțiva membri ai comunității rome. Am fost primit cu brațele deschise de către doamna Elena, o femeie activă în sprijinul educației și incluziunii sociale. Mi-a povestit despre dificultățile cu care se confruntă copiii din comunitatea romă, dar și despre micile victorii. „Multe dintre fetele noastre nu vor la școală pentru că sunt nevoite să ajute acasă sau nu au încredere că educația le va schimba viața. Însă, încetul cu încetul, începe să se facă diferența,” mi-a spus ea cu multă speranță în glas.
Am stat de vorbă cu mai mulți părinți din Vulcănești și am aflat despre provocările lor de zi cu zi. Mulți dintre ei trăiesc în condiții economice dificile și luptă să-și asigure un trai decent, dar au o mare dorință de a-și educa copiii. Când îi întreb despre cum văd viitorul, mulți dintre ei vorbesc despre integrarea în societate și despre importanța educației.
„Dacă putem învăța copiii noștri că educația este cheia unui viitor mai bun, putem schimba multe. Chiar și aici, în Vulcănești, putem face o diferență,” mi-a spus Mihai, un tânăr care a terminat școala și acum lucrează în sat. „Dar avem nevoie de mai multe resurse și sprijin din partea autorităților și organizațiilor care să înțeleagă realitățile noastre.”
Pe drumul de întoarcere, m-am gândit la ceea ce am auzit și la cât de importantă este implicarea comunității în schimbarea mentalităților. Incluziunea socială și educația sunt esențiale pentru a oferi aceleași șanse tuturor, indiferent de etnie sau statut social. Mi-am dat seama că trebuie să îi ajutăm pe oameni să înțeleagă că au posibilitatea de a face o schimbare în viața lor și în comunitatea lor. Dacă toți avem aceleași șanse, putem construi împreună un viitor mai bun.
Pe la amiază, am stat pe bancă în fața casei și am privit satul meu. Am avut timp să reflectez la tot ce am învățat în această zi. Chiar dacă există multe provocări, mi-am dat seama că, în fiecare colț al acestei comunități, există oameni care încearcă, care luptă pentru un viitor mai bun. Iar eu, ca și alții, pot fi parte din acest drum.
Cu gânduri bune și multă speranță,
Vasile
Dacă nu ați citit și zilele anterioare, acum este momentul perfect să o faceți pentru a înțelege mai bine cum se desfășoară reintegrarea sa.
👉 Citiți aici
- Jurnalul unui Nisporenean: Întoarcerea acasă
2. Jurnalul unui Nisporenean: Realitățile și provocările reîntoarcerii
3. Jurnalul unui Nisporenean: Lecții de egalitate și incluziune din Europa
4. Jurnalul unui Nisporenean: O zi în Vulcănești – Oameni care vor o viață mai bună
5.Jurnalul unui Nisporenean: Redescoperind orașul Nisporeni și conexiunea cu trecutul
